• Contact |
  • Țări |
  • Contact us
  •  |  Cookie Settings
 

Utilizarea “bărbatului artificial”

Sănătatea sexuală este rezultatul unei relații complexe care acoperă aspecte sociale, relaționale, psihologice și chiar medicale. Iar într-un mediu controlat de un medic sau de un terapeut sexual, chiar și utilizarea jucăriilor sexuale poate ajuta la promovarea sănătății și a armoniei sexuale a unui cuplu. Un studiu care a inclus 12 000 de bărbați și femei din 27 de țări din întreaga lume, a demonstrat că peste jumătate dintre aceștia nu erau satisfăcuți de viața sexuală. Bărbații și-ar fi dorit o îmbunătățire a erecției, iar femeile - să își crească rata de obținere a orgasmului în timpul actului sexual. Cum pot fi realizate aceste îmbunătățiri? Pe lângă tratamentul medicamentos sau suportul psihologului, unele studii științifice susțin că utilizarea jucăriilor sexuale poate îmbunătăți chimia sexuală, cât timp utilizarea acestor instrumente este un ajutor, nu un înlocuitor al partenerului.

Un studiu realizat pe internet asupra a 2000 de femei din America cu vârsta între 18 și 60 de ani a demonstrat că 52,5% utilizaseră un vibrator cel puțin o dată. Însă care sunt beneficiile care pot fi obținute în urma utilizării acestora? Persoana respectivă învață mai multe despre propriul corp și despre preferințele sexuale, astfel încât plăcerea să poată fi obținută mai rapid. Nivelul de auto-încredere crește, iar performanțele în timpul actului sexual cu partenerul sunt îmbunătățite. În particular, femeile care prezintă anxietate în timpul actului sexual pot adesea să obțină orgasm vaginal cu ajutorul unui vibrator.

De asemenea, accesoriile sexuale masculine, utilizate pentru facilitarea și îmbunătățirea erecției (dispozitive cum sunt pompele pentru penis, benzile constrictoare, cremele și/sau lubrifianții) au fost utilizate în tratamentul tulburărilor sexuale. În contextul cuplului, bărbatul poate beneficia de asemenea în urma utilizării unui vibrator. Dintre aproximativ 1000 de bărbați cu vârsta între 18 și 60 de ani, mai puțin de jumătate dintre participanți (44,8%) utilizaseră un vibrator la un moment dat în viață. Aceste persoane au demonstrat că acordă o atenție mai mare sănătății organelor sexuale și au putut obține o creștere a erecției, a orgasmului și a dorinței sexuale.

Referințe
  1. Mulhall J, King R, Glina S, and Hvidsten K. J Sex Med 2008;5:788–795.
  2. Jannini EA, Limoncin E, Ciocca G et al. J Sex Med 2012;9:2994–3001.